De câte ședințe am nevoie?

În viața mea de terapeut am auzit întrebarea asta de la aproape 98% din cei care îmi trec pragul. Așa că simt nevoia să tratez acest subiect separat, mai ales ca din dorința de a-i mulțumi pe cei ce întreabă, unii se aventurează spre răspunsuri foarte precise.

durere spateSpuneam aici că în cazul accidentărilor vechi corpul produce mecanisme de gestionare a situațiilor de criză, tratând inflamațiile ca părți integrante ale sale și reducând echilibrul în încercarea de a găsi un nou echilibru în noua situație în care se afla. De exemplu, vă aduceți probabil aminte, că în copilărie, atunci când ne loveam la un picior și șchiopătam câteva zile, după ce durerea de la picior înceta, simțeam alte câteva zile o durere în zona inghinală. Eram copii si lucrurile se echilibrau repede pentru ca organismul era tânăr si foarte adaptabil, iar stresul aproape că nu exista. Dar acum o accidentare la nivelul genunchiului de exemplu, va duce la un sprijin mai mare pe piciorul ce nu este accidentat, ceea ce va conduce la dezechilibrarea pelvisului, ceea ce la randul sau va duce la o afectare a coloanei vertebrale. Aceste mecanisme se produc în timp, corpul integrează încetul cu încetul toate aceste dezechilibre obișnuindu-se cu ele și făcand ca totul să funcționeze cât se poate de bine în noile condiții.

Când spun accidentări nu mă refer doar la cele de natură fizică. Orice traumă, fie ea fizică fie emoțională, produce în corpul nostru schimbări. Purtatul tocurilor timp îndelungat, menținerea unor poziții defectuoase pentru mult timp de exemplu la locul de muncă, lipsa mișcării, lipsa aportului de apă, alimentație haotică (nu neapărat nesănătoasă), pierderea cuiva drag, un eșec profesional, toate acestea determină corpul nostru să se adapteze și să integreze totul în întreg. Totul îl face în timp. Timp care diferă de la un individ la altul. Apariția simptomelor la nivelul la care noi le putem percepe, nu reprezinta deloc momentul inițial al bolii.

Să revenim la întrebarea de la început: De câte ședințe am nevoie? In general, in cazul problemelor acute (si ma refer aici la accidentări de dată oarecum recenta, răceli, etc.) majoritatea celor care primesc Bowen răspunde foarte bine după doar 3-4 ședințe. Bine, în cazul răcelilor, chiar mai puțin. În cazul problemelor cronice însă, este nevoie de mai multe sedințe pentru a ajuta corpul să revină la starea de echilibru anterioară bolii. Și cum nu există boli, ci oameni diferiți, acest număr de ședințe nu este exact și matematic cunoscut. Doi oameni cu aceeași afecțiune de cele mai multe ori au nevoie de un număr diferit de ședințe. Puteți avea nevoie de încă o ședință pentru a vă recăpăta starea de bine. Și aceasta o veți simți cu siguranță. Sunteți singurul care poate simți cum starea dumneavoastră de sănătate se îmbunătățește.

Sfatul nostru este să nu renunțați ușor și să aveți încredere în corpul dumneavoastră. El reacționează și lucrează în ritmul său propriu, ajustând puțin câte puțin, ajutându-vă să vă fie mai bine de la o ședință la alta.

Să vă fie bine!

Articol editat de Adina Luca – Terapeut BOWEN Bucureşti

Oțetul de mere – Proprietăți medicinale

 

Oțetul de mere este un foarte vechi remediu care merită redescoperit și folosit cu orice ocazie pentru numeroasele sale efecte pozitive asupra sănătății corpului.
Strămoșii noștri îl numeau elixirul tinereții. Pe timpuri fiecare familie își producea singură oțetul de mere pe care îl folosea ca și lichid de curățare și dezinfectare, pentru conservarea alimentelor și ca aliment consumat zilnic în doze mici. Ameliorarea stării de sănătate generală, întinerire și preventiv pentru a ține boala la distanță, strămoșii noștri cunoșteau toate efectele terapeutice ale oțetului de mere în stare pură.

Din generație în generație, aceste obiceiuri asupra eficacității oțetului de mere nu ne- au fost transmise în totalitate. Odată cu dezvoltarea economică, oțetul de mere este pasteurizat și produs la scară industrială. Oamenii au încetat să îl mai producă în propria lor gospodărie și să îl consume în mod regulat ca și medicament.

Din fericire mai există încă pomicultori care produc oțet de mere natural 100% și nepasteurizat după rețete autentice ce implică învechire în butoaie de stejar. Este foarte important să alegem un bun și veritabil oțet de mere dacă îl vom folosi ca și medicament.

oțet de mere
În medicina alternativă este considerat a fi un excelent complement benefic tuturor celor care doresc o ameliorare a stării lor de sănătate generală. Prin aciditatea sa naturală, oțetul de mere poate ajuta organismul să se curățe și să se regenereze. Oțetul de mere are un conținut ridicat în minerale și oligoelemente vitale pentru un organism sănătos – potasiu, calciu, magneziu, fosfor, clor, sodiu, cupru, fier, siliciu și toate vitaminele care se găsesc în mere (A, B1, B2, C si P). În plus este îmbunătățit cu acizi suplimentari, enzime și o bună doză de pectine. Oțelul de mere ne asigură o remineralizare constantă a corpului. El concentrează și favorizează absorbția mai multor minerale esențiale cum ar fi calciul.

Nu exista nici un pericol în a consuma oțet de mere natural și nepasteurizat la nivel cotidian în cantități moderate. Consumul regulat de oțet de mere este foarte favorabil pentru reechilibrarea metabolismului general al corpului.
Nu vă iluzionați totuși că toate problemele dumneavoastră de sănătate se vor ameliora de pe o zi pe alta cu câteva lingurițe de oțet! O doză mică de oțet de mere la nivel cotidian poate aduce un aport benefic organismului după o anumită perioadă de timp.
Este recomandat o linguriță sau doua de oțet de mere la masa, în mod natural sau diluat în apa sau suc natural.
Printre beneficiile oțetului de mere se numără și :

Digestia și flora intestinală

Datorită acizilor organici conținuți, oțetul de mere reînnoiește flora intestinală și oprește indigestia înainte ca aceasta să înceapă. În cazul unei intoxicații alimentare, este aliatul de nădejde pe care cana cu otet de mereeste bine să îl aveți la îndemână. Pentru a contracara o masă copioasă este bine de băut o lingurița de oțet de mere cu o jumătate de ora înainte de festin. În cazurile de constipație este bine de a se consuma înainte de culcare.
Deasemenea consumul de oțet de mere jurnalier este recomandat pentru prevenirea unei infecții la rinichi sau a vezicii urinare.

Flora intestinală este o parte importantă a organismului și trebuie protejată. Oțetul de mere îmbunătățește condițiile pentru dezvoltarea bacteriilor prietenoase care ajută la întărirea imunității generale și previn apariția bolilor.

Ajuta la curățarea tenului

Oțetul de mere conține acizi alfa hidroxid și acid acetic, foarte buni pentru curățarea în profunzime a porilor și stimulează circulația sângelui. Este necesar să adaugați o linguriță de oțet de mere la o cană de apă și să vă ștergeți tenul cu soluția obținută. Este un remediu excelent și împotriva eczemei sau acneii, iar în acest caz se folosește pe post de tonifiant după curățarea tenului.

Drenează sinusurile

Nasul înfundat, datorită alergiilor sau răcelii, poate crea un real disconfort care se poate rezolva cu o cană de apă în care adăugăm o linguriță de oțet de mere. Acesta vă ajuta la drenarea sinusurilor și va curăța nasul. Îl putem folosi și ca sirop de tuse utilizând următoarea rețetă:

1/2 căniță de oțet de mere,
1/2 căniță apă.
1 lingurița de piper,
3 lingurițe de miere.

Sangvin

Favorizează PH-ul normal al sângelui, ajută circulația sangvină precum și eliminarea unor toxine. Oțetul de mere ajuta la reglarea nivelului zaharului în sânge și la scăderea apetitului alimentar. Dacă va doriți o silueta de invidiat, puteți sa includeți în regimul alimentar cât mai multe salate stropite cu oțet. Mai mult de atât, combate celulita și ajuta la reducerea excesului de grăsime din celule. Una sau două lingurițe de oțet diluat într-un pahar cu apă și băut zilnic face minuni pentru siluetă. Contribuie de asemenea la stabilizarea tensiunii arteriale prea crescute sau prea scăzută.

Dureri artrită

Bogat în minerale, în special potasiu, are o acțiune benefică în calmarea crampelor musculare. Pentru persoanele bolnave de artrită, ajută la dizolvarea depunerilor calcaroase și favorizează eliminarea. La fiecare masă și înainte de culcare beți jumătate de pahar cu apă în care ați diluat una sau doua lingurițe de oțet de mere. Pentru a obține rezultate mai rapide aplicați apa calda cu sare în zona dureroasa și apoi frecați cu oțet de mere.

Mai este folosit în uz extern contra durerilor musculare, inflamații, entorse, crampe musculare. Încălziți zona dureroasa cu un prosop înmuiat în apa calda cu sare și frecați apoi cu oțet de mere.

Calmant

Este cunoscut pentru calmarea nervozității și insomniei: se ia o linguriță sau doua de oțet de mere amestecat într-un pahar de apa călduță împreună cu puțină miere de albine.

Sarea Epsom – un remediu recomandat de Bowen

Sulfatul de magneziu (MgSO4) cunoscut cel mai bine ca sare amară de Epsom, este un remediu eficace împotriva acidului uric responsabil de calcifierea articulațiilor. Oricine poate utiliza această metodă fie ca și tratament pentru durerile de articulații sau ca măsură preventivă. Sarea amară de Epsom reduce stresul durerile și crampele musculare, previne formarea de cheaguri de sânge, relaxează corpul și mintea, înfrumusețează tenul, picioarele și părul. În plus este foarte eficace în diminuarea monturilor (Hallux valgus) !         ( Citiți articolul precedent Monturile și soluția Bowen) !

Tot ce trebuie să faceți este să adaugați o cană de sare amară în cadă înainte de îmbăiere.  Dacă știți că apa de la robinet este dură, este recomandat să măriți un pic cantitatea adăugată. Dacă obișnuiți să folosiți uleiuri esențiale sau alte parfumuri nimic nu vă împiedică să le folosiți în continuare.

sare amara
Pentru zonele mai mici, cum ar fi mâinile și picioarele, putem utiliza un vas mai mic în care adăugăm 2 linguri de sare amară. Temperatura apei trebuie să fie temperată, nici prea fierbinte nici prea rece. Timpul de înmuiere este de circa 15-20 de minute.

Atenție ! Apa cu sare amară poate transforma o suprafață cu gresie într-un adevărat patinoar! 

Ingerată, sarea de Epsom este un puternic laxativ datorită faptului că magneziul dirijează fluidele din sânge către intestine determinând scaunele să fie mai moi, declanșând contracții intestinale care stimulează eliminarea fecalelor. Trebuie să avem grijă însă la faptul că efectul laxativ al sării amare poate fi uneori prea puternic. Fără acordul medicului sarea amara de Epsom nu este recomandată pe post de laxativ. Unul dintre motive este și acela că acțiunea sa poate afecta absorția de nutrienți necesari în organism. Mai mult decât atât, sarea amară consumată în cantități mari ori de un organism sensibil, poate determina diaree sau crampe musculare.

De vânzare o putem găsi în farmacii în mici pliculețe de 4 grame. Pentru cantități mai mari putem găsi saci cu sulfat de magneziu în magazinele specializate în grădinărit fiindcă este de asemenea un bun îngrășământ pentru plante. Sulfatul de magneziu reduce aciditatea solurilor calcaroase permițând o dezvoltare viguroasă a plantelor.

Articol editat de Adrian Asaftei

« Monturile » și soluția BOWEN

« Monturile » și soluția BOWEN

 

Monturile (hallux valgus) reprezintă proeminența articulației metatarso-falangiene prin deplasarea medială a capului primului metatarsian (osul din spatele degetului mare). Aceasta deviație este mai des întâlnita la femei și poate fi dureroasa, poate crea dificultăți la încălțare și deformarea vârful piciorului. Tratamentul chirurgical este singurul în măsură să înlăture deformația, dar el nu este niciodată urgent. Propunerea unei intervenții chirurgicale este determinată de durere, jenă locală, dificultatea la încălțat și nu de mărimea deformației sau de considerente estetice.
Intervenția implică readucerea capului metatarsianului deplasat deasupra sesamoidelor; aceasta se realizează prin secțiuni osoase, ligamentare și tendinoase. Operarea monturilor implică o spitalizare de circa 1-2 zile (pentru controlul durerii).

Și dacă ați afla că exista și o altă metoda non invazivă ?

hallux-valgus

 

Acum puteți să luați măsuri contra monturilor dureroase. Nu e nevoie să stați pasivi și să așteptați  o agravare a deformației. Mai ales că cea mai mare parte din muncă o puteți face singuri în confortul căminului dumneavoastră urmând instrucțiunile primite de la terapeutul Bowen.

Diminuarea deformației este un proces de lungă durată și necesită multă motivație și disciplina din partea celui care se angajează. Este un efort constant, însă se merită pentru a obține o mai bună mobilitate a corpului și o reducere a durerii.

Ce trebuie sa faceți ?

Veți avea nevoie de o crema Iodex (pe care o puteți obține de la terapeutul dumneavoastră Bowen) și de sare amară (sulfat de magneziu).

Rețeta cremei Iodex a fost creată de Tom Bowen și este o combinație de silicat, mentol și iod, diluat într-o soluție pe bază de unt de arahide. Atenție ! nu este recomandată persoanelor alergice la nuci. Crema Iodex este făcută special de Academia Bowen, și o puteți cere terapeutului dumneavoastră Bowen.

Crema Iodex este recomandată în tratarea monturilor pentru că iodul ajută la descompunerea calcifierii iar siliciul mentolat reduce durerea și inflamația. Deasemenea persoanele care au artrita (inflamația articulațiilor) la nivelul degetelor au declarat că o aplicare regulata a cremei Iodex calmează durerea și creste flexibilitatea articulațiilor.…

Sarea amară (sulfat de magneziu) este absorbită prin piele în urma unei bai la picioare. Reduce inflamarea și începe procesul de ramolire a calcifierii articulației care cauzează apariția monturilor. Sulfatul de magneziu este un laxativ și poate fi găsit la vânzare în farmacii fiindcă este folosit împotriva constipației.

Cum să fac ?

1) În fiecare zi o baie caldă la picioare în care adăugați doua linguri de sulfat de magneziu într-un bol cu circa 2 litri de apă. Înmuiați-va picioarele în apă timp de 10-15 minute și apoi folosiți un prosop pentru a vă usca. Perioada ideală pentru această activitate este seara înainte de culcare.

2) De doua ori pe zi aplicați crema Iodex direct pe monturi (dimineața și seara după baia la picioare). Masați bine zona deformației pentru o mai bună asimilare a cremei prin piele.

3) Faceți o vizită terapeutului dumneavoastră Bowen o dată pe lună pentru a completa procesul cu câteva mișcări specifice Bowen

După câteva săptămâni și în funcție de mărimea monturilor ar trebui să se observe o ramolire suficientă care să permită mișcarea articulației. Urmează o nouă vizită la cabinetul Bowen pentru completarea protocolului după care se poate continua cu băile la picioare și aplicarea fermă a cremei Iodex.

Este un protocol care poate dura până la nouă luni de zile și necesită multa răbdare, dar în cele din urmă deformarea ar trebui să dispară.

De ce am nevoie de protocolul Bowen ?

Terapia Bowen poate ajuta la accelerarea procesului și favorizează mobilitatea în picioare a articulațiilor degetelor care suferă. Apariția monturilor poate fi datorată posturii incorecte, moștenirea genetică, încălțămintei (tocuri și/sau vârful pantofului prea strâmt) sau o combinație între toți acești factori. O re-echilibrare cu terapia Bowen ajută la ameliorarea simetriei corpului dumneavoastră, a felul în care călcați și postura corpului, efecte ce permit susținerea vindecării de monturi. Corijând acești factori și urmărind protocolul recomandat acasă puteți avea o șansă în plus în a scăpa de acest chin.

Articol editat de Adrian Asaftei